Legislație

Politica și criteriile de remunerare a Administratorilor și a Directorului General

Având în vedere OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, Hotărârea nr. 722/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a unor prevederi din OUG nr. 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice.

Prin Hotărârea nr. 10 din 22 octombrie 2021 a Adunării Generale a Acționarilor de la SC CET Hidrocarburi SA Arad a fost numit Consiliul de Administrație al SC CET Hidrocarburi SA Arad.

Prin Decizia nr. 12 din 29 septembrie 2021 a fost delegată conducerea societății domnului Ciulean Victor în calitate de director general al SC CET Hidrocarburi SA Arad.

  • Politica și criteriile de remunerare a Administratorilor:

Administratorii SC CET Hidrocarburi SA Arad își desfășoară activitatea în baza Contractelor de Mandat și a Actului constitutiv al SC CET Hidrocarburi SA Arad.

Mandatul administratorilor este de 4 ani, din data de 22 octombrie 2021 și până la data de 21 octombrie 2025.

Prin Hotărârea nr.10 din 22 octombrie 2021 a Adunării Generale a Acționarilor s-au aprobat contractele de mandat și s-a stabilit remunerația acestora: o indemnizație fixă lunară reprezentată de media pe ultimele 12 luni a câștigului salarial mediu brut lunar pentru activitatea desfășurată conform obiectului principal de activitate, înregistrat de societate.

În cadrul Consiliului de Administrație funcționează în prezent 3 (trei) comitete:

  • – Comitetul de nominalizare și remunerare
  • – Comitetul de audit
  • – Comitetul de gestionare a riscurilor
  • Politica și criteriile de remunerare a Directorului General

Directorul General al SC CET Hidrocarburi SA Arad, numit de către Consiliul de Administrație își desfășoară activitatea în baza Contractului de Mandat și a Actului constitutiv al SC CET Hidrocarburi SA Arad.

Mandatul Directorului General, potrivit deciziei Consiliului de Administrație nr. 12 din 29 septembrie 2021 este de 4 (patru) ani, din data de 29 septembrie 2021 până la data de 20 octombrie 2025.

Prin nr. 12 din 29 septembrie 2021 s-a probat acordarea unei remunerații directorului general, formată dintr-o indemnizație brută fixă lunară și o indemnizație variabilă anuală în funcție de gradul de realizare a indicatorilor de performanță.

Consiliul de Administrație al SC CET HIDROCARBURI SA ARAD